~lost

[Lexie Stryder]

• Lexie o privi cu o expresie putin socata pe Julieta. Ok, asta incepuse ca o gluma, insa se transformase in ceva mult mai mult. I atinsese coarda sensibila. Intr-adevar, nu era ea perfecta, insa nu ea facuse reputatia viperinilor. Dimpotriva, incerca sa o schimbe in masura in care se putea. O privi pe cercetasa, simtindu-se ranita. Se incrunta, simtind tristetea cum o invaluie.
  Nu ii placea ca cineva sa ii spuna ca e "un ingeras", insa adevarul era ca nu era chiar asa de rea pe cate credea Julieta. De ce se pripea cu concluziile cand nu cunostea toata povestea?
  
  Lexie isi inchise ochii strans, si ii tinuse asa pentru o clipa.
  "Si spuneai ca viperinii sunt cei rai," ii arunca, pe o voce calma, lasand la o parte ironiile si zambetele si toate prefacatoriile. Acum era doar amaraciune in vocea ei. Ofta si se indeparta de cercetasa cu cativa pasi. "Multumesc, acum ma simt o persoana oribila. Esti multumita?"
  Ridica mainile in aer, in semn de neputinta, apoi le lasa sa ii cada pe langa corp, dand dezaprobator din cap.
  
  Isi musca buza inferioara, apoi se intoarse cu spatele la Julieta, gandindu-se pentru o clipa cum ar fi fost daca nu ar fi aparut in seara aceea, daca ar fi fost tot singura. Se intoarse spre ea.
  "Te-ai gandit vreodata ca poate avem un motiv sa ne purtam asa? Ca si noi simtim? Ca majoritatea dintre noi nu au familii cu case intunecate si masini de torturat Spiridusi de Casa? Ca eu am fost fortata sa ma desprind de familie la varsta de cinci ani si nu i-am mai gasit pana ce m-am intalnit cu Isa?" Lexie deja incepea sa devina mult prea precipitata si sa o ia totul prea personal. Insa nu ii pasa. Voia sa ii arate Julietei ca nu cunostea nici o particica din adevarata ea.