childhood is the kingdom where nobody dies...

[Lexie Stryder]

C H I L D H O O D| I S| T H E| K I N G D O M
W H E R E| N O B O D Y| D I E S
ME and NICHOLAS

• Lexie incerca sa ignore cuvintele care se repetau intr-una in mintea ei. O enerva faptul ca era atat de stresata tot timpul, atat de frustrata. O facea sa nu dea suficienta atentie lucrurilor care chiar contau si asta o deranja mult prea tare pe viperina ca sa lase lucrurile in felul acela. Cum puteau sa fie unele persoane atat de calme? Sa se controleze atat de bine in momente limita.
  
  Se incrunta, aranjandu-si geanta pe umar. Tocmai isi terminase cursurile pentru acea zi, asa ca nu prea mai avea ce cauta pe coridoare. Ar fi trebuit sa plece direct in pivnita si sa isi ia o carte sa citeasca si sa incearca sa se relaxeze si sa incerce sa uite de stresul din ultimele zile. Intr-adevar, nu era ea mereu cea mai puternica in momente limita, ba dimpotriva, putea spune ca nu reusea sa reziste mereu.
  
  Isi musca buza inferioara si o lua in sus pe scari, in loc sa mearga spre pivnita viperinilor. Ajunse in fata usii pe care o cauta. Era masiva, facuta dintr-un lemn de culoare inchisa. Intra fara sa stea pe ganduri. La prima vedere, camera era goala, insa in partea din spate a acesteia era sprijinita de perete o oglinda acoperita de un cearsaf alb. Lexie observa cu un zambet modelele complicate si intortocheate de pe marginea de metal al acesteia.
  Se intoarse brusc, la auzul usii deschizandu-se.