O amintire.

[Isolde du Maurier]

• Tresari speriata cand isi auzi numele, si se uita banuitoare in jur, incercand sa-l localizeze pe cel ce o strigase. Suvitele buclate se miscara amplu in jurul gatului ei, iar India dadu cu ochii de un tanar. I se parea cunoscut, insa nu stia de unde, si se intreba uimita ce cauta aici. Parea mult prea tanar ca sa fie detinut, si nu isi dadea seama cum ar fi putut sa ajunga aici fara un adult. Privirea-i suspicioasa i se opri asupra altei eleve, iar vrajitoarea se incrunta. Ce erau cu acesti doi tineri in fata inchisorii?
  
  "Ce cautati aici?" intreba ea, cu vocea putin ragusita.
  
  Se intoarse gratioasa pe varfuri, privind cladirea imensa din fata ei, fascinata ca mai devreme de ea. Era pentru prima in cei 18 ani ai ei cand o vizita, si i se parea atat de deprimanta. Ochii sai albastri scrutara din nou imprejurimile, si se oprira panicati asupra unei armate de Dementori, care aratau mai mult decat fiorosi, in robele lor negre si lungi. Simti frigul care se lasase la apropierea lor, si sentimentele groaznica care o cuprinsera, si isi spuse ca mai bine actiona acum decat sa astepte pana mai tarziu, cand se va concentra mai greu. Totusi, in timp ce isi scotea bagheta, se simtea ca si cum nu va mai fi niciodata fericita. Observa dezolata patronusul in forma de leu al baiatului, si ii arunca o privire incruntata si curioasa. Parea mult prea mic pentru un patronus atat de bine realizat.
  
  "Expecto Patronum!" striga ea, si Phoenixul argintiu tasni din bagheta, zburand inspre siluetele lungi, indepartandu-le.