heartless

[Isolde du Maurier]

• Intr-un final isi pierduse constienta de tot. Traia intr-un vis, un vis ciudat, mai mult un cosmar. Se afla pe o campie parjolita, soarele, desi era in amiaza-mare, era ascuns dupa un nor mare, negru, inconjurat de altii gri, inecaciosi. Pe campia aceea nu se afla nimic, decat un copac, situat la zeci de metri departare, la care Callysto simtea ca trebuie sa ajunga. Picioarele insa nu i se miscau, si oricat ar fi incercat, nu reusea.
  
  O pasare neagra, parand sa vina din inaltul cerului, se apropia tacuta de ea, urmata de inca alte 10. Aripile negre erau mai mari decat de obicei, iar ciocul era periculos de ascutit. Ochii negri pareau densi ca smoala, si intunecati ca ai diavolului. Cei 11 demoni se apropiau incet, ca intr-o agonie crancena, dureroasa si silentioasa.
  
  Aerul era apasator, gros, intepator, si simtea cum narile aveau sa ii ia foc daca mai continua sa il respire, insa stia ca va muri fara el. Norii negri patrulau vazduhul amenintator, pentru a se asigura ca nu va pleca nicaieri. Pasarea ajunse periculos de aproape de fata ei, insa chiar atunci filmul se rupse, si, deschizand ochii, il vazu cu uimire pe Kurt. Ii zambi, imbratisandu-l strans, si incepand sa planga usor.
  
  "Te rog, sa nu ma mai lasi acolo, e groaznic"