The sword of time will pierce our skins

[Ema Snow]

Nu avea cum sa-i raspunda. Ce putea sa zica? Cu placere? Prietenul Viperinei era in floarea varstei, iar asta o intrista. Era mereu un pacat ca o inima asa vesela sa se stinga asa devreme. Era o pierdere a lumii. Dar tinand cont de toate certurile, scandalurile si ura din partea asta a barierei, spera ca in Ceruri avea macar parte de liniste si pace.
Ema isi fixa privirea asupra lupoaicei.
" - Esti o creatura tare inteligenta, nu-i asa?" intreba ea incet si intinse mana, cu palma la vedere. Stia din experienta sa cu Stirbul ca era mai bine sa fie rabdatoare si sa nu se bage cu forta in atentia animalelor. Zambi si facu un gest vag spre Odette. " Si ai grija de aiurita asta mica, corect?"
Isi privi prietena cu caldura, sperand ca o mica glumita avea sa lumineze cat de cat atmosfera.
" - Mm... Odd? Se intampla cumva sa fi auzit de acest tanar sarmant?"
Invatase asta cand citise o carte de psihologie. De multe ori, sa vorbesti despre cel pierdut era o metoda de 'depresurizare' a durerii.
Cu miscari lente, dar sigure, indrazni sa mangaie blana matasoasa din spatele urechilor Nymeriei, nesigura de reactia acesteia.