When i'm angry i shout at the top of my voice

[Agnes Marie Lovel]

• Lua o pozitie care spunea "Serios,boss?!".Desigur, asta era noua, fiindca de obicei nu era asa si prefera sa nu afle nimeni.Inafara de el desigur.Doar erau frati.
  "Si? Ai vreo slujba sau ceva?"Intr-adevar, ea era doar ajutator pentru paznicul vanatului, insa totusi castiga ceva din asta. El era adult. Trebuia totusi sa aiba o slujba.Sau traia numai cu aer?
  
  Se aseza pe un bustean putred privindu-l obosita. Arata de ca si cum alergase la un maraton Incuiat. Dar , ea doar fusese prinsa in treaba cu punctele, teme si familie. Fusese o competitie acerba intr-adevra, insa pe ea o atinse oarecum rau la suflet, fiindca isi cam dezamagise casa. Daca urma sa fie tot ea sefa, cupa urmatoare, atunci nu avea sa se mai culce pe-o ureche si sa-si traga doua palme peste fata , sa se trezeasca la realitate si gata. Pai ce?!
  
  "Ai mai fost in Franta? Imi este dor de mama si de tata..si de Puuuufi!Intr-adevar cainii ei , cei doi si pufosi rezistau fara ea o zi, insa nu un an. Nu-i mai vazuse de mult timp si obisnuia sa-i numeasca impreuna Pufi. Fiindca erau albi, scumpi si nu se putea abtine sa nu regrete faptul ca ii lasase acasa. De fapt ii chema Henric si Doly. Niste nume cam trasnite pentru niste caini. Asta era Agnes!