divine inspiration

[Artimei N. Denver]

Ultima instanta, moartea, ultima vama prin care avea sa treaca si el cindva. Aici simtea cum durerea, suferinta si frica se combinau formind un singur lucru, sufletul. Doar nu era prost sa creada in balivernele acelea cum ca sufletul era creat din dragoste, fericire si vise despre unicorni ce merg pe curcubee. Poate existau si astea, dar aveau aceeasi cantitate ca si uraniul sau aurul si platina in organismul uman, un atom per celula, daca si asta mai exista. Chinul si fuferinta, iata cele mai de baza sentimente, fiecare trece prin acesta ne nastem in durere ca sa o acumulam si mai multa pe timpul vietii, iar ceea ce se numeste bucurie este asemenea unei bomboane pe care i-o arati unui copil, dar nu i-o dai. Durerea fizica era distrugatoare, da amintirea e ca un cutit foarte tatios ce raneste foarte adinc. Cei de acolo treceau prin cele mai groaznice clipe din viata lor in fiecare secunda, ei nu vedeau altceva decit faptele ingrozitoare pe care le-au savirsit, ei nu vad nimic in afara de trecut.

Avusese o intrevedere cu unul dintre detinutii de acolo, era o misiune mai speciala care nu intra in obligatiunile lui, dar care era destul de importanta, daca vroia sa intre si mai tare sub piele sefului ca sa-i ia locul fireste. Se ocupa cu ceva banal, un lucru Incuiat, dar dus la un alt nivel, putin diferit. Ochii lui cercetau intreaga zona, iar cind dadu de silueta cuiva se si mirase la inceput. Mai inainta citiva metri si isi dadu seama cine se afla acolo, chiar nu se asteptase sa vada pe acel speciment intr-un loc atit de bizar, sau baiatul avea si el problemele lui. Se concentra asupra unui punct fix de linga el si facuse sa sara in aer ceva, nu avea importanat ce, dar efectul fusese cel scontat, de departe semana cu bufnitura unei bombe.