Trecu pintr-o anticamera decorata toata in rosu, iar apoi pasi in interiorul unui salon de zi a carui draperi grele fusesera trase pentru a lasa lumina Soarelui sa strapunga sticla geamurilor crsitaline. Se aseza pe o canapea mov ce parea desprinsa din perioasa victoriana si il invita pe Guillaume sa ia loc langa dansa.
Nici macar ea n-avea nici cea mai vaga idee de ce-l adusese pe barbat in acea casa, dar ceva din interiorul sau ii spunea sa continuie. Era ceva foarte interesant legat de el - in afara de numele de familie - care o facea pe vrajitoare foarte curioasa. Ar fi vrut sa-l descoasa pe toate partile si sa-i afle planul de cucerire.
'Imi spuneai despre cum vei conduce tu Lumea Magiei. Cat de curand crezi ca ai putea infaptui aceste vorbe?' intreba pe un ton nonsalant si incepu sa se joace cu buclele satene ale barbatului. Erau fine si pareau atat de pretioase intre degetele sale osoase. Se temea ca daca ar fi tras prea tare ar fi putut sa il lase fara frumoasa lui podoaba capilara.
'Sotul meu este acasa?' o intreba pe femeia care mai devreme le deschisese usa, iar acum ii servea cu ceai si fursecuri. Slujnica raspunse prompt ca nu, iar apoi se retrase intr-una dintre odaile alaturate lasandu-i singuri.
my momma { raised } me a prophet
|