and you realise i was never perfect from the start

[Aylee L. Lovel]

• In fata usii recunoscu un miros. Nu stia cui ii apartinea, insa apartinea cuiva cunoscut. Nu era bine sa intre. Trebuia sa intre. Se departa cativa pasi de usa si incepu sa inspire aerul. Trebuia sa invete sa distinga plantele de la departare. In orice caz, simti ca inspre nord-vest era probabil o sera, dupa numarul mare de flori pe care le putea adulmeca in directa aceea. Si, din fericire, nu simti otrava, desi asta la plante inca nu insemna nimic. Insa, la o mirosire preliminara parea totul in regula.
  
  -Rahelle. Du-te in directia aia si o sa gasesti o sera. Plimba-te pe acolo cat timp eu vad cine e aici si daca poate sa ne ajute. Zambi, sperand sa o convinga.
  -Puiule, stiu ca vrei doar sa ajuti, insa nu o sa patesc nimic daca intru si eu. Nu ma pierd asa usor. Nici macar in casele mari.
  Aylee gandea cu viteza luminii.
  -Dar sunt si cale acolo. Nu iti plac tie calele? intreba zambind ca un ingeras. Sunt fetita mare, du-te si uita-te la flori, stiu cat iti place asta. Dar nu atinge nimic... Aaa... Pentru ca... Nu e frumos sa rupi flori din sera oamenilor.
  
  Se parea ca o convinsese. Batranica zambi impaciuitor si pleca incetisor in directia aratata de ea. Let the show begin, isi zise zambind malefic. Acum ca nu o mai tinea nimic inapoi putea sa aiba grija de ea insasi fara sa ii fie frica. Intra pe usile mari, dand intr-un hol destul de spatios. Fara sa isi dea seama de ce, se uita pe tavan, unde vazu niste basoreliefuri deloc vesele. Marai si isi continua drumul. Usile erau descuiate, ceea ce insemna ca era cineva acasa. Era ciudat ca nu ii iesi nimeni un cale, nici macar un servitor, daca stapanul sau stapana nu se sinchiseau sa isi vada de musafiri. Pe langa asta, putea sa jure ca vazuse doua maturi rezemate de un perete afara, ceea ce insemna ca nu era singurul musafir.
  Lemnul de cires aproape ca ii ardea palma, atat de tare isi dorea sa arunce un blestem. Urca scarile avand grija sa nu faca galagie. Pe masura ce descoperea mai mult din casa, incepea sa i se para tot mai suspect ca era singurul lucru miscator. Ea si un tablou ce reprezenta ceva razboi, pe langa care trecuse cu ceva timp in urma. Isi continua drumul, dand coltul. Bingo. Auzi voci de dupa doua usi mari, din mahon.
  Se opri in fata lor si inspira adanc. Isi trecu o mana peste fusta pentru a o netezi, iar cu cealalta isi aranja lanturile de la gat. Cu mana din nou la locul ei, pe bagheta, apasa clanta si intra cu o fata impenetrabila. In spatele unui birou se afla un barbat care fuma deja capatul unui trabuc. In fata biroului, in picioare, se aflau Agnes si Klaus. Probabil ca mirosul lui il simtise la usa. Zambi si isi baga bagheta la loc in buzunar. Nu avea nevoie de ea. Se duse si ea in fata biroului, intorcandu-se spre cei doi.
  
  -Agnes, o placere sa te vad, ca intotdeauna. Klaus, imi pare rau sa te vad. Ca intotdeauna, adauga. Se intoarse inspre biroul masiv. Ralph Lovel. Ce placere sa ne intalnim in asa un loc... trebuia sa ma fi gandit la tine. Sa inteleg ca masina noastra nu s-a stricat din intamplare, nu-i asa?