one more time

[Ivy Thibault]

• Ivy ofta. Da, viata ei era destul de buna in acel moment, insa simtea clar ca ceva lipsea.
  
  "Eu sunt bine. Am aflat acum cateva zile despre familia mea reala. Se pare ca parintii mei sunt morti si sora mea e Julieta. Ma bucur ca o am pe ea ca sora si imi place faptul ca familia noastra era una cu traditie. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut prima oara conacul Thibault. E imens."
  
  Rase ironic, stiind ca Kurt stia ca ei nu ii placeau lucrurile imense. Lucrurile mari. Si cu bun gust. Asta ii placea ei. Totusi, habar nu avea de ce le trebuisera parintilor ei un palat in loc de casa. Asta o facea sa creada ca nu erau chiar fericiti si incercasera sa umple golurile cu tot felul de lucruri scumpe. O familie tipica de viperini.
  
  "Simt ca imi lipseste ceva oricum. Ceva... mare," zise ea.
  Nu mai spusese nimanui chestia asta si toti credeau ca viata ei se imbunatatea considerabil. De fapt, toata calitatea ei scadea. Incepea sa fie neatenta, sa nu observe capacanele evidente, sa fie prinsa de tabara adversa. Ei nu i se intampla asta. Si voia sa afle ce nu e bine si sa omoare partea rea, ca sa devina din nou Ivy cea mai buna spioana, care nu era prinsa niciodata.
  
  Chiar daca Kurt era cel mai bun prieten al ei, nu simtea ca mai putea spune mai mult. Asta ar insemna sa isi arate partea vulnerabila, iar mesajul pe care Ivy incerca sa il transmita era ca nu are nicio parte vulnerabila.