two birds never sing the same song

[Victor A. Olivier]

• Victor ii zambi, din nou, strangandu-i usor degetele, incercand sa indeparteze umbrele care amenintau sa-i distruga dupa-amiaza linistita. Acum nu mai trebuia sa se gandeasca la ce se intamplase in trecut, la toate ororile pe care le cauzase, fiindca ea era langa el, si asta era tot ce conta. Ea era tratamentul pentru rautatile -rautati vazute in ochii celorlalti- pe care continua totusi sa le faca. Pentru ca asta era el, si nu putea face altceva.
  "Stiu, Astrid. Si mie", raspunse el, simplu, intorcandu-se cu fata spre ea, indepartandu-i o suvita rebela de pe chip. Iubea parul ala roscat si drept, ochii aia luminosi si veseli.
  
  Se apleca incet, lipindu-si buzele de ale ei, sarutand-o usor si timid, pentru a nu o speria. Trebuia sa recunoasca ca asta asteptase inca de cand venisera aici, si nu mai era nevoie sa amane momentul.
  "Esti perfecta", sopti el, vocea sa sunand mai domoala si mai copilaroasa decat de obicei.