I will always love you

[Gaspard Müller]

Aruncă țigarea pe podea, căci nici măcar aceea nu îl mai calma și o privi cu ochi goi, analizând-o atent. Rămăsese la fel de frumoasă și totuși parcă se schimbase. Își frecă ochii, simțind oboseala cuprinzându-l. I se păre mult prea mult, să o revadă acolo, după atâția ani și totuși să nu o poată ține în brațe. O ascultă atent și pufni, deși nu voise să facă asta. Să o uite? E ca și cum i-ar fi cerut să nu mai respire! Și pentru numele celui sfânt, dacă ar fi să aleagă între oxigen și ea, ar fi fost bucuros să renunțe la prima variantă. Simți că i se frânge inima când o văzu plângând și se uimi pe sine, căci de mult nu mai simțise așa ceva. Se apropie de ea încetișor, pentru ca aceasta să nu se sperie, dacă era posibil să sperii o fantomă.

-Callie, rosti pe un ton blând și o privi în ochi, apoi oftă. Cum îi putea explica faptul că nu voia să o uite. Nici măcar gândul nu-l putea suporta.
-Nu contează, Calliope. Faptul că ești moartă e cu puțin mai important decât orice, zise hotărât și aprobă ca pentru el. Îi zâmbi blând, cu dragoste, exact ca pe vremea cât ea încă trăia. Se simțea mizerabil că stătea în fața ei, știind că el este cel mai mare vinovat, pentru că ea era o fantomă.