And , finally, I'm not scared

[Aaron Hart]

• Era o persoană retrasă, închisă în ea, dar mai ales paşnică. De aceea evita să intre în contact cu cei din jur, în special cu aceia care căutau ceartă. Şi chiar dacă cumva, reuşea să intre în conflict cu cineva, se resemna şi pleca, indiferent că era umilit sau nu. Nu vedea rostul în a face scandal, se irosea timpul degeaba, şi , fie unul din ei, fie amândoi aveau de pierdut.
  Însă în acea seară - doar acea seară! - nu avea de gând să plece. Nu conta cine îi cerea, avea nevoie să stea. Aşa că atunci când un bătrân, ursuz , a cărui faţă era plină de cicatrice îi ceru, în cel mai odios mod 'să se ducă naibii de unde venise!' , doar clătină din cap, şi râse, râsul unui nebun.
  
  Tresări însă, atunci când îşi dădu seama că nu mai este singur. O auzi pe fată vorbind şi se întoarse spre ea, analizându-i trăsăturile. Era atât de firavă şi mică, cu ochii albaştrii , blânzi şi părul auriu căzându-i în cascade sclipitoare pe umeri. Semăna cu o păpuşă, dar una moartă.
  "Doar dacă poţi da timpul înapoi." Rosti pe un ton calm, blând, parcă fiindu-i frică să vorbească.
  Imediat se mustră în gând să spusese acestea. Cel mai probabil şi tânăra fantomă din faţa lui suferise şi nu era momentul să se plângă.