life can stop, but happiness is still coming

[Aaron Hart]

• "Frumos." Murmură parcă mecanic, fantoma privind înspre oglindă, apoi înspre Lexie.
  
  Se simţea bine, şi totuşi rău când avea în preajmă viaţă, şi încă una atât de tânără. Dorinţa fetei îl făcu să zâmbească, lucru rar întâlnit la el, nu amuzat sau batjocoritor , ci blând şi visător. Un fior îl străbătu în acelaşi timp, când îşi dădu seama că ,deşi nu era ţelul lui, nu putea face acest lucru. Dacă ar mai fi trăit acum, cum ar fi arătat viaţa lui? Ar fi avut trei zeci şi nouă de ani, ar fi fost însurat , cu o familie fericită şi un loc de muncă anost,dar sigur, sau şi-ar fi pierdut încă timpul de partea Devoratorilor, cu un scop ce nu putea fi împlinit?
  Pentru o clipă se pierdu din nou printre gânduri, chipul îi redeveni întunecat şi privirea îi căzu din nou în gol.
  
  Se ridică , însă, în scurt timp şi porni din nou înspre oglindă. Se opri lângă Lexie şi nu privi oglinda, nu încă.
  
  "Crezi că eu pot vedea ceva?" O întrebă pe un ton calm, chiar blând.
  Nu ştia exact de ce îi voia părerea, era doar o străină, pe deasupra şi un om, iar el în general se ferea de oameni. Probabil fiindcă îi părea de încredere, i-o dovedise când îi încredinţase secretul, care cum spusese şi ea, putea fi folosit de inamici. Însă, ce ar fi putut el face, o biată fantomă, care nu-şi găseşte liniştea, care este urât de majoritatea fantomelor şi considerat nebun de restul?