life can stop, but happiness is still coming

[Aaron Hart]

• Aaron surâse pe jumătate amuzat. Era evident că Lexie nu se aşteptase s-o citească aşa de uşor. Însă chiar nu fusese greu. Nu ştia cât de adevărat era ceea ce gândea , însă avea presentimentul că tânăra nu era o mincinoasă foarte bună. Nu că asta ar fi fost ceva rău, era doar o remarcă. Bine, acum mai era şi faptul că ultimii paisprezece ani îi petrecuse urmărind şi observând oamenii şi fantomele din castel. Nu genul acela de observat cu notiţe şi fotografii, ci doar se uita la ei cu atenţie şi le analiza comportamentul , mimica. Da, era probabil şi antrenamentul său implicat în această situaţie.
  
  " Este în regulă." Rosti , susţinându-şi ideea printr-o înclinare a capului. Apoi, observă că Lexie îi evită privirea şi avea o privire îngrijorată. "Vorbesc serios." Continuă, cu un zâmbet cât se poate de vesel, ridicându-şi mâinile în semn de apărare."Nu o să plec, sau ceva de genul. O să-ţi spun"
  În acel moment o parte din teorii îi fură aprobate. Într-adevăr Lexie era diferită de ceilalţi. În primul rând că nu îl desconsidera, aşa cum ar fi făcut majoritatea elevilor, poate chiar şi a adulţilor, împrealabil Viperinii. Pentru cineva cu însemnele lui Salazar părea foarte blândă şi prietenoasă. Îl făcea să se întrebe ce îl determinase pe Joben s-o trimită la Viperini. Şi în al doilea rând părea cu adevărat interesată de povestea lui, fără pic de răutate. Îl făcea , într-un fel ciudat, să se simtă în siguranţă.
  
  "Însă , mai întâi. Ia, spune, Lexie, câţi ani ai?" Întrebă , în timp ce se aşeză turceşte pe podea. De fapt, încă plutea, însă poziţia era aceeaşi. Voia , nu ştia exact de ce, să afle dacă pe atunci o afectaze cu ceva ceea ce el făcuse.