Concert cu casa inchisa

[Tara Reed]

Tara îşi trecu degetele prin blana ursoaicei, apoi o lăsă să alunece până pe corzile chitarei. Găsise foarte greu modelul acela pe stânga.
-Fude pen, Fu Fu, Furueru Fu Fu, Hajimete ki mi e no... începu ea să cânte, dar pierdu ritmul şi scăpă o bătaie.
Ursoaica mormăi dezaprobator. Şatena puse jos chitara, ochii aurii sclipindu-i vesel, şi lăsă vântul să cânte pentru ea. Se lungi în iarbă, lângă mamiferul care fusese odată cât o mâţă subnutrită şi acum, întins aşa, la soare, era cât ea de mare.

O prinse cu o mână şi se răsuci peste ea. Onyx o apucă în joacă de încheietură, făcu ce făcu şi ajunse să stea deasupra, ţintuind-o la pământ cu labele din faţă, mari şi moi. Se mai jucau aşa uneori. Tara râse sincer vreme de aproape două minute, dar pe urmă se opri, hotărâtă, şi, cumva, se eliberă. Părul ei scurt şi zburlit la spate şi de lungimi inegale în faţă - în dreapta, până la umăr, în stânga, până în dreptul taliei - era plin de iarbă şi de frunze.

Se ridică şi luă din nou chitara. Trase de un fir de iarbă prins între corzi şi scoase o piatră din cutia de rezonanţă - lucru aproape imposibil, care dură cam zece minute. Trase de coarda a patra şi ascultă sunetul. Învârti cheia şi trase din nou. "Nu perfect, dar mai bine."
-You call to me, And I fall at you feet. How could anyone ask for more? And our time apart, like knives in my heart...

Reprezentaţia ei fu din nou întâmpinată de un mormăit din partea ursoaicei. Onyx voia să se joace, nu să asculte melodiile celor de la Nickelback, asta era clar.Tara se ridică şi, din neatenţie, lovi chitara de copacul de care se sprijinea. La auzul sunetului, mamiferul negru se lăsă pe spate, ca şi cum ar fi primit o lovitură critică.