Concert cu casa inchisa

[Tara Reed]

-Am fost atentă, vezi? Am lovit-o fix pe mijloc.
Ridică tonul la mine şi Onyx ar putea interpreta greşit...
Şatena se aşeză din nou, cu chitara în braţe, examinând preocupată zgârietura curbă de pe lemnul albastru, lăcuit. Lumina se reflecta frumos pe suprafaţa lucioasă, dând sclipiri de piatră semipreţioasă vopselei, dar pe urmă se frângea brusc acolo unde scoarţa săpase un şanţ adânc în lacul transparent, şi continua pe partea cealaltă, într-un unghi brusc şi ciudat.
Asta e... gândi ea, relaxată.
Cântă acordul Si minor. Sunetu nu era distorsionat. Doar un pic mai jos. Dezacordase coarda a cincea cu lovitura aceea. O acordă după ureche.
-Nande nan daro, Ki ni naru yoru kimi e no, Kono omoi bin sen ni ne, Kaite miru yo... Moshitashite, Kimagure ka mo shirenai, sore na no ni Maisuu dake fuete yuku yo...
Jos, jos, sus, sus, jos... Nu scăpase nicio bătaie şi nici măcar nu încetinise ritmul pentru asta. Se descurca bine.
Acu' să te văd. îşi zise, ştiind cât de tare urca melodia în continuare şi fiind conştientă de faptul că se ţinea greu de notă.
-Suki no kakuritsu waridasu, keisan SHIKI, Areba, ii no ni...
În mod uimitor, nu scăpase nota. Ar fi continuat. Adora melodia şi ştia versurile pe dinafară. Dar fata aceea citea, aşa că Tara lăsă ultimul acord să alunece şi să se topească în aer, şi pe urmă puse instrumentul jos fără zgomot.