paranoia

[Guillaume J. Devereux]

• Îi zâmbi, şi făcu o plecăciune nobilă, cavalerească. Nu vroia să pară aiurea, însă vroia să se poarte cu ea ca şi cu o doamnă adevărată, pentru că, ei bine, Veronique chiar era. Stilată şi elegantă. Îi oferi braţul său şi o conduse în casă, fiindcă serile reci de toamnă reveniseră, şi deşi el era obişnuit cu vremea rece încă de când fusese la Durmstrang, nu era sigur că şi ea era învăţată cu timpul ăsta.
  "Miss Veronique, trebuie să mă credeţi. Nu v-aş minţi", rosti el, inhalându-i discret parfumul.
  
  O privi preţ de câteva secunde, încercând să-şi dea seama ce anume simţiseră foştii ei concubini, însă realiză că îi era prea greu. Sufletul lui păcătos nu cunoscuse iubirea, şi se îndoia că Veronique îl va face să se întâlnească cu acel sentiment, indiferent cât de frumoasă era ea.
  "E cam târziu pentru cină, însă ce zici de un pahar de vin de cea mai bună calitate? "