Discovering...

[Colin Hawkeye Rovson]

Ochii baiatului se marira in surpriza. Astepta cateva clipe, apoi se ridica in graba si inainta pana ajunse langa fata. Ingenunche in dreapta ei si ii observa tremuratul. Hawkeye isi dadu jos hanoracul gri, ramanand in tricoul alb, si i-l puse pe umeri.
" E ok, e ok" murmura el incet, de parca nu mai cunostea alte cuvinte.
Intr-un final, se opri. Bratele, picoarele si spatele incepura sa-l intepe, amintindu-i ca nu se miscase prea mult. Isi trecu mana prin par, simtindu-l ud la atingere. Ud? De ce? Se uita in jur... A, da... Desigur. Statuse toata noaptea pe jos, asteptand ca Fantine sa-si revina. Probabil ca diferenta de temperatura din timpul noptii si al zilei nu-i crutase, iar patura prafoasa de bruma se topise pe pielea lui.
Tremura scurt. Nu era obosit din punct de vedere fizic, insa mental era altceva. Probabil ca adormise pe durata turei de veghe. Si probabil ca adormise de mai multe ori. Isi amintea ca auzise un marait, desi nu stia daca fusese realitate sau vis. Isi amintea ca-si trimisese patronusul sa dea cateva tururi in jurul spatiului larg. Isi amintea ca tremurase la un moment dat din cauza frigului si ca isi adusese genunchii la piept, incercand sa se incalzeasca. Si isi amintea rasaritul! Pentru un timp, intunericul fusese mult mai dens. Ii amintea de o vorba veche: cea mai intunecata ora e chiar inainte de rasaritul soarelui. Timide, slabite, razele solare luminasera cerul gradat. Initial, Hawkeye nu stia incotro era estul, insa se lamurise cand soarele bland ii incalzea usor fata. Ii placea. Era o senzatie relaxanta. Iar apoi, Fantine se trezise. Asteptase rabdator ca ea sa-si revina.
" Aaa... Ti-e foame?" intreba el pe un ton usor tremurat, dar inca ferm, si se grabi sa caute prin buzunarele blugilor. Gasi doar o mini-bagheta de zahar. Nu era mare lucru, dar zaharul i-ar fi ajutat. O rupse in doua si ii intinse fetei bucata mai mare.