Past and Present Dangers

[Ema Snow]

Isi incrucisa mainile la piept, privind mult prea des spre luna. Era atat de... mare si rotunda. Atat de pustie. Ema tremura scurt si impinse memoriile departe. Asa fusese luna de fiecare data cand o privise in momentele ei de singuratate. Nu, nu era bine. Ema nu fusese niciodata singura. Avusese atatea si atatea persoane care ii stateau alaturi si mai ales draga de Rose. Zambi stramb cand isi dadu seama ca, intr-un fel distant si sucit, cele doua erau un fel-de-zica-se rude. Nu, nu rude, mai degraba doua puncte comune dintre doua multimi cu extraordinar de multe elemente.
" Auch!"
Capul Emei se misca cu rapiditate spre directia sunetului si se incrunta violent. In minte ii veni imaginea unui lup care isi dezveleste coltii, dar incerca sa o alunge din minte. Ceva mai usor de zis decat de facut. In ultimul an se bazase atat de mult pe instincte incat se trezise maraind - Dumnezeule, maraind! - la unul din bobocii de care se impiedicase in prima zi de cand se intorsese.
Isi miji ochii, incercand sa desluseasca silueta. Iar apoi isi auzi numele si chipul lui Rose se facu vazut printre copaci. Observa intr-o secunda schimbarea brusca din expresia fetei si simti schimbarea ei de asemenea. Ema trecu intr-o viteza ametitoare de la incruntatura ucigasa la surpriza si recunoastere. Si a urmat teama. Se intreba ce gandea Rose in timp ce asimila schimbarile: pometii evidentiati si palizi, ochii surprinsi si reci, cu umbre adanci sub ei, ridurile ce se formau usor pe frunte. Se simti batrana, foarte batrana. Insa, dupa trecerea socului, Ema zambi. Nu superior si fortat, ci cald, prietenos si relaxat. Zambetul vechii Eme. Se apropie de ea cu pasi mici, dar siguri.
" Rose... Rose... Rosalie!" si sari sa o imbratiseze.