A smile is the prettiest thing you can wear

[Ema Snow]

Isi reprima un tresarit cand el ii ridica privirea. Nu ca ar fi deranjat-o, Doamne fereste!, din contra. Un mic zambet ii incolti pe buze, iar Ema avu senzatia ca zice un 'da!' impozant.
O surprindea in mod placut sa observe ca il tentau spatiile naturale. Foarte putina lume, din ce in ce mai putina, prefera sa stea in natura. In natura lipsea comoditatea civilizatiei, spuneau ei, dar desigur ca asta era cea mai buna parte. Soimeanca se descoperea pe ea insasi in aer liber. Revenea la instinctele primare, mai mult sau mai putin spus, si devenea constienta de ce era in jurul ei. Ema nu putuse niciodata sa mediteze ca la carte. Nu, ea doar se intindea pe iarba sau se sprijinea de un copac si se gandea la orice nimic. Si din nimicuri, gandurile ei deveneau mai complexe, ajungand sa cerceteze anumite reactii si sentimente ale fetei. Reusea sa se priveasca cu ochi neutri. Si chiar acum, ochii ei neutri se retrageau si lasau frau liber senzatiilor. Tanara se trezea mereu asaltata de prezenta lui Darren, iar asta ii facea inima sa pompacaie cu un 'da' arogant. Nu putea descrie in cuvinte ce simtea si nici macar cate chestii simtea. Fericire, un entuziasm bolnav, siguranta si speranta. Si apoi mai era zambetul baiatului pe care fata ajunsese sa-l catalogheze 'ilegal'.
Tresari cand Darren gesticula si reveni cu mintea si la restul lumii. Clipi des, usor buimaca. Cand ajunsesera in centrul satului? Se rasuci pe calcaie si privi in jurul ei, deschizand gura si inghizand-o la loc. Realiza cat de stupid putuse sa arate si se intoarse spre Darren cu un zambet scuzator. Ema isi simti pometii fierbinti si isi duse mainile la spate. Incerca sa scape de moment si isi drese vocea.
" Foisorul... Imi amintesc ca era la baza stancilor, dar varul meu o lua mereu pe acolo..." si indica cu un deget firav spre o alee ce avea sa mearga de-a lungul pajistei inflorate.