A smile is the prettiest thing you can wear

[Ema Snow]

Mica strambatura ii intinse nervii la maxim. Ochii i se marira putin, insa nu se misca de altfel. Se obisnuise in atatia ani sa nu-si lase trupul sa-i tradeze nici cel mai mic strop de panica. Brusc, gandea mult mai repede si se ruga in sinea ei sa nu o fi dat in bara. Nu s-ar fi putut impaca cu ideea de a-l speria. S-o considere o ciudata, da, asta mergea atata timp cat el nu avea de suferit. Dar apoi, Darren a inceput sa zambeasca, iar pe Ema aproape ca o lasasera picioarele. Nu avea cum sa pice, caci o inalta inima.
Ii stranse usor mainile cand el le lua pe ale ei si ii raspunse la sarut. Era ca si cand atingea o floare. O floare colorata, moale, calda, atat de vie si plina de energie! O floare salbatica, plina de frumusetea naturala! Ema inspira mirosul pielii lui. Totul era atat de... atat de Darren! Si era recunoscatoare pentru asta.
Cand sarutul lua sfarsit, Ema isi rezema fruntea langa clavicula lui, inchizandu-si ochii. Zambi cand ii auzi intrebarea. Daca statea sa se gandeasca, nu. Sau cel putin nu asa cum parea sa mentioneze el. O amuza ideea o clipa.
" Nu verbal, desi cred ca tocmai ai facut-o" vorbi ea fara sa se miste, iar zambetul ii era prezent in voce. " Dar daca te referi si la alte cai de comunicare, atunci da, presupun ca da"
Il stranse iar usor de maini. I se pareau atat de mari mainile lui in comparatie cu ale ei. Darren era un tanar bine facut, dar ea se simtea mica si fragila. Pe de alta parte, invatase cum sa-si poarte singura de grija, iar asta ii aducea mereu aminte de expresia veche cu 'pisica blanda zgarie rau'. Refuza sa se mai gandeasca la astfel de lucruri. Se bucura doar ca era acolo cu el si ca viitorul parea brusc mai luminos.