every family is happy in its own way

[Ivy Thibault]

• Ivy nu era concentrată în legătură cu absolut nimic din ceea ce o înconjura. Fusese atentă pentru câteva momente atunci când Kurt o luase în braţe, însă apoi îşi focusă toată atenţia pe cele două fiinţe care se zbăteau atât de vioi în ea până acum ceva timp.
  Încercă să îşi amintească de când nu se mai mişcaseră, însă nu putea. Presupuse că se întâmplase treptat sau foarte brusc, aşa încât să nu îşi dea seama. Era foarte panicată; nici nu îşi dădu seama când Kurt o lăsase pe un patşi încă îşi privea neîncrezătoare burta, fiind atentă pentru orice semn că mai erau acolo. Însă nu simţi nimic.
  Două femei îmbrăcate în alb o împinseră uşor de umeri şi ea se lăsă pe perna incomodă fără să îşi dea seama ce face. Încă avea degetele încleştate în materialul negru al rochiei, iar un Vindecător cu o expresie hotărâtă intră în salon.
  Începu să respire sacadat cu cât asculta mai mult, lovind-o expresiile panicate de pe feţele oamenilor care o înconjurau. Ce se întâmpla? Ce era în neregulă?
  Însă un următorul moment, cea mai apropiată asistentă îşi flutură bagheta şi Ivy căzu într-un somn adânc, fără vise şi sufocant.
  
  Prima oară auzi.
  Era zarvă în jur. Multe vorbe, multe şoapte, însă Ivy îşi simţea capul prea confuz ca să înţeleagă ceva. Ploapele îi erau grele, însă reuşi să le ridice, lăsând albul strălucitor al pereţilor să o orbească.
  Gemu şi îşi aduse mâna la cap.
  "Şşş, drăguţă," îi şopti o voce de femeie de lângă capul ei.
  Nu o băgă în seamă. Habar n-avea ce se întâmpla, unde era şi ce făcea.
  Privi în jur, încă confuză şi îşi dădu seama că era într-un spital. Se întrebă ce căuta ea aici. Apoi îşi îndreptă privirea spre burtica ei, ca în fiecare dimineaţă şi, dintr-o străfulgerare îşi aminti totul.
  Se ridică în fund brusc, simţind cum i se învârt stele verzi în jurul capului.
  "Unde sunt ei?" întrebă ea cu o voce răguşită.