Sunt singurel, bing bang.

[Eric Grimm]

Se simti undeva pe la jumatatea luptei cu halca de carne ca un copil nevinovat si sincer, pe care l-a luat cineva de pe strada si l-a hranit si l-a spalat si ulterior l-a abuzat - pentru ca asta era firul evenimentelor de obicei.

"Daca nu lesin pana la noapte, sau mor - n-ar fi exclus... nu planuiesc sa dorm deloc." O zise complet lipsit de orice forma de perversiune - regres emotional sau vreo balarie de genul asta. "Adica vreau sa stau undeva si sa beau pana lesin sau mor. Sa ma evacueze! Si asa e un loc urat!"

Nu voia sa-l vada in situatia asta? Pai sa nu se uite atunci! Nu putea sa numere (in general beat, dar acum cu atat mai mult) de cate ori il maturasera de undeva si il trimisesera acasa. Sau il luase vreuna acasa si il culcase, pentru ca avea talentul de a fi mai mult decat adorabil cateodata.

Ii prinse sensul cuvintelor, si intr-un fel de simtea bine ca auzise asta, dar problema care se punea, de care Eric era perfect constient in orice stare ar fi fost era aceea ca nu aveai cum sa-l placi. Pentru ca avea un fel de mecanism de auto-aparare si aparent de auto-amuzare care il facea sa se schimbe suficient cat sa faca pe toata lumea sa il urasca. Era distractiv.

"O sa-ti treaca..." Termina de mancat si refuza sa-i multumeasca pentru masa. Avea o limita, totusi. Dadu din cap scurt spre el, spre farfuria goala si isi aprinse o tigara de-a lui. Relatiile de ciuperca-planta nu produceau nimic decat una mica si eventual niste amuzament. Ei, si?