Sunt singurel, bing bang.

[Eric Grimm]

Cateodata, cand viata i se parea pur si simplu handicapata si ca se tara pe un singur picior, lui Eric ii placea sa iasa undeva sa bea si sa isi modeleze comportamentul dupa cel al unui enabler. Undeva intre cand il ridica Kurt si cel in care ajunsesera in fata unei cladiri se desprinse de el si merse perfect singur, oarecum clatinat, pentru ca era de asteptat, dar singur pana unde se opri barbatul. Doar pentru ca era enabler, nu trebuia sa insemne ca devenea automat un pampalau ratat. Se indrepta putin, lasandu-si coloana sa trosneasca si urca lenes scarile.

Se aseza pe un fotoliu oarecare si zambi fara sa fie vesel. Genul ala de zambet pe care il ai pentru ca e acolo si nimic mai mult. Era in apartamentul lui Kurt pentru ca il dusese acolo, pentru ca voia sa stea undeva unde nu era acasa si ar fi dormit si pentru ca pur si simplu avea nevoie de cineva care sa fie macar un minim istoric pe aceeasi lungime de unda cu el. Nu era acolo pentru ca era neajutorat, pentru ca era un catelus pierdut. La 28 de ani trecuse prin catelusi pierduti ca prin femei, de altfel. Ii stia, rasese de ei si ii ranise cum putuse mai bine. Catelusii fara par in barba se trezesc doar cu socuri de genul... Ii recunostea dupa privire si disperarea cu care se agatau de orice sursa de salvare, ca niste victime indoctrinate.

Incert de cum il vedea Kurt, alese sa nu-i zica nimic. La urma urmei, recunoscuse in fata propriei persoane ca era un enabler si cam atata conta. Azi era un din zilele alea, aproape menstruale, in care facea o fapta buna.

"Da, o sa dansez rumba..." Isi aprinse o tigara si isi use glezna unui picior pe genunchiul celuilalt. "De ce m-ai adus aici?" Il intreba, de data asta zambindu-i cald.