Kiss me hard before you go

[Isabella River]

___________________________________________________


___________________________________________________

You fit me better than my favorite sweater.

• Nu-mi plac despartirile. Nu-mi place cand te uiti in ochii persoanei respetive - asta daca.. poti sa o faci - si practic vezi durerea ta, reflectata in ochii acelei persoane, stii ? Bineinteles ca stii. Doar ca a-ti lua ramas bun de la o persoana draga si a-ti lua ramas bun de la o persoana.. chiar foarte draga - ei bine, sunt doua lucruri diferite.
  
  Dar a fost simplu, am realizat in cele din urma. Tata a oprit masina, am coborat amandoi si.. pret de cateva clipe care au parut interminabile, ne-am imbratisat, ne-am sarutat si ca de obicei, a incercat sa ma faca sa rad, dar puteam sa vad ca si el se simte la fel. Puteam sa vad asta in ochii lui. L-am admirat pentru ca a incercat sa ramana stapan pe situatie pentru ca eu si asa eram la pamant, iar daca el nu ma sustinea, atunci ma prabuseam cu totul.
  
  Insa cand m-am urcat in masina si orasul ramanea in urma noastra incet, incet.. am realizat ce s-a intamplat. Nu mai era langa mine. Nu mai era. Nimic nu mai era. Si atunci a fost momentul in care inima mea s-a rupt. Puteam sa simt pur si simplu. Si nu mi-a mai pasat - am izbucnit in lacrimi, mi-am strans genunchii la piept si am vrut sa plang. Mama a venit langa mine si parca totul a fost mai usor de suportat.
  
  Acum, insa, tot eu am ramas. Cred ca trebuie sa invat ca singura persoana pe care ma pot baza cu adevarat sunt chiar eu. Ironia sortii, cred.
  
  A fost o luna.. nu exista cuvinte sa descriu cat de frumos a fost. Perfect. Sa il vad in fiecare clipa, sa fie acolo cu mine, sa fim toti. M-am simtit completa. Sa nu mai spun de cat de bine a fost cand am fost toti impreuna - familia mea si a lui, prietena mea cea mai buna si Vlad, prietenul lui cel mai bun. Oh, that was.. beyond perfect.
  
  Sa il sarut de "noapte buna", sa il vad dimineata langa mine, sa stam noaptea tarziu doar ca sa vorbim despre orice sau sa stam imbratisati.. toate astea erau vise pentru mine. Insa nu si acum. Imi amintesc totul atat de bine - saruturile de "noapte buna" care nu se mai terminau pentru ca unul din noi oricum se furisa pe intuneric in camera celuilalt si cerea inca unul, mesajele de "buna dimineata" de la el si momentul in care deschideam ochii si-l vedeam pe el in tocul usii zambind, momentele in care se oprea brusc pe strada si ma saruta.. toate astea sunt amintiri pe care nu am de gand sa le uit. Niciodata.
  
  Cred, chiar cred, ca ceea ce avem noi doi este special si ca este rar. Si n-as vrea, pentru nimic in lume sa pierd asta.
  Pentru simplul fapt ca il am pe el, sa ma asculte, sa ma faca sa zambesc atunci cand e nevoie - sunt norocoasa. Poate nu e aici mereu, dar e in inima mea - si sa simt ca sunt iubita, probabil este cel mai frumos sentiment care poate exista. Iar el asa ma face sa ma simt.
  
  In plus, chiar cred ca la un moment dat trebuie sa apreciezi lucrurile bune din viata ta si sa le lasi deoparte pe cele rele. Pentru ca ar putea fi mult mai rau, doar ca tu nu-ti dai seama.