Merlin's little request

[Ema Snow]

• In ciuda faptului ca era intr-o permanenta stare de 'pocneste-l! pocneste-l pe rasfatatul ala!', Ema simtea ca ceva nu era tocmai in regula. Se uita in jur, insa nu vazu nimic cunoscut in afara de expresia afurisitului.
  " Cred ca trebuie sa ne intoarcem" decise Soimarita, castigand un pufnit ironic din partea regelui.
  Cum de ajunsese cineva atat de tanar pe tronul Camelotului?! Daca ar fi fost de fata cand piticania a scos sabia din piatra, pe bune daca n-o fermeca sa ramana acolo! Arthur nu era inca bine conturat in personajul de legenda. Inca avea caracteristicile regale si negative. Insa ea se chinuia sa vada partile bune, aflate pe undeva pe acolo, adanc in inima lui.
  Inainta incet, uitandu-se intr-una dupa silueta batranului Merlin sau a Julietei. Insa singurul lucru ce nu parea la locul lui era turnul ce se profila in departare.
  " Acolo e Camelotul, dar cred ca deja stii asta" anunta Arthur, probabil observandu-i privirea derutata. " Ala e turnul lui Merlin. El sta de obicei acolo, atunci cand lucreaza pentru domnii Curtii. Insa uneori prefera sa vina la coliba sa. Spune ca e mai multa liniste. Haide!"
  Arthur o lua inainte spre castel, iar Ema nu facu decat sa-l urmeze. Era debusolata si se tinu ca un scaiete dupa el, inclusiv atunci cand se gasi la portile impunatoare.
  " Sire! O tanara mai ciudata a fost gasita incalcandu-va proprietatea. E in temnite acum" anunta o garda, iar Ema simti ca incepe sa tremure. Cu pasi repezi, il urma pe tanarul rege spre temnite.