The hawk

[Aylee L. Lovel]

• Isi lua mainile de la urechi si si le puse in poala. Isi daduse seama de unde venea sunetul doar cand observa pisica alba, care se distra cu pasarea. In secunda in care cercetasa lua pe sus motanul si pasarea disparu, Aylee zambi. Da, motanul acela alb ii era cunoscut, la fel de cunoscut ca ochii de cihlimbar care o fixau in timp ce statea in bratele Evelynei. Vanase mult timp impreuna cu pisica aceasta in perioada in care inca reusea sa se tina departe de oameni. Intotdeauna i se paruse ca era ceva ciudat in legatura cu motanul acesta. Daca nu ar fi stiut mai bine, atunci ar fi zis ca de fapt nu era decat un animag care pierdea timpul, la fel ca ea.
  Isi scutura mana, de parca ar fi incercat sa disperseze fum, sau un miros, pentru a-si alunga gandurile de genul acela. Ar fi aflat daca era cineva, sau ar fi recunoscut ochii aceia la unul dintre colegii sai. Da, ca tu nu faci altceva decat sa te uiti in ochii oamenior, nu-i asa? Ii arunca o privire furioasa vocii din capul sau, incercand sa nu recunoasca faptul ca aceasta avea dreptate. Se parea ca, totusi, pasarea se speriase destul de tare, caci nu mai canta. Probabil ca dupa ce fusese prinsa de o pisica hotarase ca era mai inteligent sa nu se puna in acelasi loc. Aylee zambi. Se putea ca pur si simplu pasarea sa fi zburat, insa nu, ea trebuia sa personifice orice lucru.
  Zambetul ii ingheta pe buze, iar ochii i se pironira pe peretele din fata sa. Da, isi daduse seama ce i se paruse atat de ciudat in legatura cu nenorocita aceea de pasare. De ce canta? Nu ar fi trebuit sa cante. Stia ca mai vazuse undeva o pasare din aceea si citise clar ca nu canta. Nu avea de ales, trebuia sa deschida gura.
  -Auzi? intreba cercetasa preocupata cu pisica. Nu ti se parea ca pasarea aceea era un soim mic?
  Isi dadea seama de felul in care sunase intrebarea, insa spera ca un raspuns negativ o va face sa renunte la ideea aceea care nu ii dadea pace.