Not going to fight this

[Aylee L. Lovel]

• In scurt timp reusi sa isi stapaneasca rasul, facand eforturi considerabile. Dadu din cap la complimentul soimeanului, dupa care incepu din nou sa se uite pe geam. Desi fusese unul fara prea mare importanta, episodul o puse pe ganduri. Oare chiar ar fi mancat pasarea daca ar fi prins-o? Probabil ca nu, aceasta era mai mare decat ea, plus ca nu ii placea carnea de pasare cruda, nici macar atunci cand corpul sau era acoperit de blana. Atunci ce o apucase? Ar fi putut sa dea din maini ca sa scape de pasare, dar nu, ea trebuise sa se transforme. Si rasul? Ce era cu rasul acela final? De ce simtise adrenalina pompandu-i in vene prin simplul fapt ca se transformase? Atatea intrebari fara un raspuns bine definit. Singurul lucru la care se putea gandi era acela ca probabil inebunea. Din nou. Poate ar trebui sa isi ia medicamentele acelea la care nu se uita niciodata. Poate ar fi adus-o din nou pe fagasul normal.
  Tresari, intrerupandu-si sirul gandurilor, cand auzi zgomotul facut de capul soimeanului intalnind peretele din spatele sau.
  -Perfect... Mi-am uitat matura... Din nou...
  Aylee isi dadu ochii peste cap. Cat de aiurit trebuie sa fii ca sa nu iti dai seama ca nu ai matura la tine? Nu de parca ar fi fost imensa si imposibil de ratat pe un cufar... Baiatul acesta ii parea atat de vesel. Isi stoarse creierii, insa nu reusi sa isi saduca aminte de nici un moment in care sa nu il fi vazut cu zambetul pe buze. Chiar si acum avea impresia ca in spatele supararii sau exasperarii avea un zambet, chiar daca invizibil. In totala antiteza fata de ea, care mai mereu se simtea mizerabil, gata sa se arunce din tren daca ar fi aparut cel mai mic motiv.
  Luase o hotarare rapida. Fara sa isi dea timp sa se autocontrazica, sa isi spuna ca aceasta era una dintre cele mai proaste idei pe care le avusese in ultimul timp, sa isi dea mii de motive pentru care nu ar fi trebuit sa faca asta, Aylee se ridica si il prinse de mana pe baiatul din fata ei.