change the voices in your head

[Mark Wilson]

• Mark fu atât de fericit să nu găsească sentimentele la care se aştepta întipărite pe faţa lui Agnes încât nu putu face nimic pentru câteva secunde. Ochii ei căprui îi împărtăşeau aceeaşi dragostea arzătoare pe care o văzuse cu câteva clipe în urmă.
  O sărută aproape fără să-şi dea seama ce face, apoi o luă într-o îmbrăţişare de urs. Nimic nu mai avea importanţă acum. Era fericit, pentru că Agnes îl iubea.
  - Nu, n-o să faci nimic, Agnes, spuse el, pe un ton care îi trăda făţiş fericirea. Merit, am ucis un om.
  Se desprinse din îmbrăţişare şi îi privi ochii înlăcrimaţi. Era aşa de frumoasă !
  Ea nu merita aşa ceva. Ea merita o viaţă lungă şi fericită. Ea n-ar trebui să aştepte după un bărbat ce fusese suficient de prost să se lase prins după ce omorâse un om. Merita mai mult. Gândul acela îl durea.
  - Dar tu nu meriţi, spuse el. Tu meriţi să fii fericită. Nu te obligă nimeni să mă aştepţi.
  Încă mai era fericit, dar o parte din fericire era ştirbită de faptul că ea ar putea să nu mai fie aici când el va veni din armată. Avea douăzeci de ani şi, în trei ani, spera să scape. Însă trei ani era o groază de timp. Puteau să-şi trimită scrisori, iar în permisiile lui, se puteau întâlni. Însă şi până la prima permisie, era sigur că nu se putea să fie mai puţin de un an.
  Oftă resemnat şi o privi în ochi, aşteptându-i decizia.