I am alive

[Roran S. Thorbjörn]

Irene&Astrid

Maybe one day, they'll be all the same

• Îşi prinse părul într-un coc lejer la ceafă şi îşi pivi propria reflexie în oglindă. Ochii îi erau la fel de verzi, însă sub ei, contrastând cu pielea albă, se îndindeau cearcăne întunecate. Buzele îi erau roşii, însă atârnau într-o linie obosită, parcă fără putere pentru a mai putea zâmbi vreodată. Oftă o dată scurt şi îşi luă geanta. Nu mai conta înfăţişarea.
  Ieşi în aerul rece al toamnei, uitându-se în jur. Era o seară senină, iar colina pustie se întindea înaintea ei, cu strălucitorul verde al peluzei îngrijite. Cu toate problemele ei, Irene zâmbi, simţind mirosul de iarbă proaspătă. Plouase, o ploaie superficială, ca o ceaţă, ce acum se îndepărta rapid.
  Înaintă până ce ieşi de pe pământurile ei, de acolo de unde începeau buruieni şi garduri mici şi dărăpănate. Străbătu într-o plimbare relaxată cărările cu pământul bătătorit, pierdută în gânduri şi amintiri. Flori sălbatice se întindeau spre ea, arătându-şi frumuseţea lor interzisă, cu petalele acoperite de picuri de ploaie. Irene le ignoră ; florile i se păreau o pierdere de spaţiu şi de timp.
  Începu să picure uşor, însă nu deranjant, aşa că fata nu se întoarse din drum. Era aşa de rău să fii închisă între acei pereţi de culoarea lavandei, încât nici nu se punea problema să se mai întoarcă. Irlanda era un loc minunat, nu merita să pierzi vremea în casă.
  Se uită în jur, studiind împrejurimile, încercând să-şi dea seama unde ajunsese. Era înconjurată de aceleaşi flori de culoare albastră, iarba înaltă şi copacii subţirim printre care şerpuia cărarea de pământ bătătorit. Îşi prinse poalele rochiei uşoare şi vaporoase de vară, de culoarea cerului senin, acum cu tivul murdărit, şi începu să o ia prin iarba înaltă. Începu să-i pară rău că nu-şi luase papuci în picioare când simţi iarba aspră sub tălpi, însă zâmbi şi o luă mai departe.
  Era liberă, în sfârşit, şi nimeni nu o putea obliga să facă nimic.