my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie zâmbi. Jack era atât de diferit ! Avea un comportament atât de liber şi noncomformist încât viperina nu se putu abţine să nu se întrebe dacă bărbatul făcuse vreodată ceva responsabil. Însă bineînţeles că făcuse, altfel nu s-ar fii aflat la Hogwarts. Sau poate că Hogwarts-ul nu fusese decizia lui, ci a părinţilor săi. Tânăra femeie realiză abia acum faptul că nu ştia nimic despre Jack în afară de faptul că îi plăcea atitudinea şi caracterul lui. Felul lui de a gândi era atât de diferit de al ei, şi poate tocmai asta o făcea să îl aprecieze atât.
  Cu toate astea, acea atitudine o enerva aproape la fel de tare pe cât o admira. Ceva îi tresări în piept când auzi următoarele lui cuvinte. Vru să pufnească, sau să înceapă să enerveze în primul rând din cauza faptului că era tratată ca un copil, ceea ce urâse de la vârsta de şaptesprezece ani şi în al doilea rând pentru faptul că Jack i se adresase cu 'doamnă profesoară'.
  Însă nu apucă să facă nimic din acele două lucruri pentru că una dintre crengile Salciei Bătăuşe trecu razant printre cei doi tineri de pe domenii. Lexie simţi cum ceva greu îi loveşte braţul şi o durere cumplită i se ridică în umăr. Se clătină pe picioare, respirând greu şi ridică privirea. Se apropiase mult prea tare de salcie şi aceasta făcuse clar faptul că o dreanja prezenţa lor. Viperina făcu câţiva paşi înapoi. Pe braţ avea să aibă o vânătaie urâtă şi dureroasă, însă era sigură că nu era nimic mai grav.