my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie privi prin perdeaua groasă de catifea roşie şi nu reuşi să îşi reprime un val de curiozitate care o lovi brusc. Era curioasă în legătură cu toate lucrurile care i s-au petrecut lui Jack. nu înţelegea ce îl făcuse să o părăsească pe Anne chiar în momentul care ar fii trebuit să fie cel ami fericit din viaţa ei de femeie. O privi pe Anne din cap până în picioare, analizându-i frumuseţea sălbatică exotică, care brusc nu o mai înfricoşa, ci îi înteţea sentimentele de compasiune şi înţelegere care le simţise cu câteva minute înainte. Fusese rănită de Jack, rănită rău şi viperina ştia că, dacă bărbatul nu avea o explicaţie bună pentru ceea ce făcuse, va scădea în ochii ei cu un centimetru pe care nu îi va mai putea recupera niciodată, indiferent de ceea ce făcea.
  Pentru că să îi dai speranţe unei femei, să îi arăţi că o iubeşti, să îi ceri mâna şi apoi să o părăseşti în faţa altarului era ceva aproape de neiertat.
  Însă, bineînţeles, acesta era doar un punct de vedere şi ştia că lucrurile puteau lua o întărsătură total opusă în momentul în care şi-l va spune Jack pe al său.
  Când îi auzi vorbele despre 'o poveste lungă', Lexie avu un impuls puternic de a ieşi din ascunzătoare şi a-l îndemna pe bărbat să spună totul, să îi explice tinerei femei de ce îi zdrobise inima. Îi datora asta şi o ştia şi el.
  Însă se controlă pentru că îşi aminti de faptul că, în situaţia din acea seară, Lexie nu părea deloc nevinovată, aşa că nu putea să facă nimic ca să îndrepte lucrurile în afară de să stea după acea draperie stupidă şi să îi privească pe cei doi cum îşi spun povestea.