my dear, I don't give a damn

[Lexie Stryder]

• Lexie simţi cum vederea i se înceţoşează şi capul i se învârte, însă merse încăpăţânată înainte fără să aibă cea mai mică intenţie să îl asculte şi să se oprească. Trebuia să îşi mişte în continuare picioarele, lăsându-se aproape târâtă de bărbatul din faţa ei. Ştia că nici Jack nu se simţea bine şi ura faptul că trebuia să o poarte şi pe ea după el. Aşa că încercă de mai multe ori să se desprindă de braţul lui şi să alerge singură, însă de fiecare dată eşuă şi ajunse din nou pe jumătate sprijinită de el.
  Aprecia mult lucrurile pe care le făcuse pentru ea. Ar putea să o lase acolo şi să plece singur la castel, să o lase în seama Annei.
  Lexie încuviinţa de fiecare dată când îi auzea cuvintele lui jack, însă nu o ajutau cu nimic. Dimpotrivă, o făceau să se simtă şi mai slabă şi să trebuiască să se abţină să nu verse. Mai bine ar fii fost dacă ar fii putut îndura totul în linişte, fără ca Jack să o protejeze sau aline cu cuvinte care nu îşi aveau rostul. însă nu putea să îl condamne. Voia doar să facă bine şi îi era recunoscătoare pentru asta.
  Auzi paşi în spatele ei şi adrenalina care prinse din nou rădăcini în trupul ei bolnav şi slab îi dădu un mic val de energie care o ajută să alerge în spatele lui Jack. Pereţii se învârteau în jurul ei, însă viperina se ţinea după bărbat, clipind des şi încăpăţânându-se să nu observe ameţeala şi greaţa.
  Alergau deja de ceva timp şi Lexie simţi că nu mai poate face niciun pas când în faţa lor se deschise o uşă.