lost in words and funny stories

[Ian Richter]

• Jack ridică din sprâncene când Julieta scoase cutia din buzunar. Nu, nu era a lui. Însă era foarte curios ce era înăuntru. Dădu din cap.
  - Nu e a mea, deşi aş sugera să mi-o daţi mie, domnişoară Julieta, spuse Jack, flăcările obişnuite ale amuzamentului şi ironiei aprinzându-i-se din nou în ochii.
  Nu ştia cum se făcea că de fiecare dată când avea nevoie de cineva care să-i înveselească ziua şi să-l ajute să se destindă, apărea cineva potrivit pentru acea slujbă.
  Julieta era o fată drăguţă, cu ochii mari, ca de căprioară, de un căprui ciocolatiu, părul aproape brunet cîzând în valuri pe umeri, un zâmbet plăcut, talie subţire şi înălţime potrivită. Era exact acel tip de fată după care toţi băieţii din comtiatul lui ar fii nebuni. Şi-i imagina deja pe prietenii lui stând în limbă pentru ea.
  Imaginea aproape îl făcu să pufnească în râs, însă îşi spuse că nu ar da cea mai bună impresie dacă, primul lucru după ce se prezentase fata, Jack ar începe să râdă.
  - Eu sunt Jack, spuse el strângându-i mâna ferm.