wild chid

[Lexie Stryder]

• Lexie o privi pe Aylee, întrebându-se la ce se gândea. Avea un fel ciudat de a fii: o fiinţă pură, cu păreri deschise, însă cu gânduri misterioase şi înceţoşate, pe care era greu să le descifrezi. Faţa ei era impasibilă, însă caldă şi deschisă şi aceste contradicţii era atât de ciudate încât viperina fu intrigată instant.
  Îşi privi pentru un moment ghetele înnoroiate, apoi copacii din jucurl micuţului luminiş în care se aşezaseră cele două tinere femei. Dacă s-ar fii aflat singură în acel loc ar fii fost uşor neliniştită. Înconjurată de întuneric, luna aproape invizibilă dedesubtul păturii groase de nori, stelele complet ascunse şi sunetele sinistre caracteristice unei nopţi de toamnă petrecute în pădure. Da, ar fii fost aproape speriată.
  Însă compania cuiva, oricui, mereu avea darul de a o distrage de la aceste aspecte interesante, care îi trezeau sentimente neplăcute şi îi puneau câte un nod mare în piept. Când Aylee vorbi, Lexie o privi din nou. O uşoară cută i se formă între sprâncene. Se simţea ca şi cum s-ar fii aflat într-un cabinet de psihiatrie, ca şi cum trebuia să îşi împărtăşească gândurile şi amintirile cu un străin. Însă Aylee nu era străină şi acela nu era în niciun caz un cabinet de psihiatrie.
  - Da, ai dreptate, răspunse viperina pe un ton atât de diferit faţă de cel al fetei din faţa ei. Planurile de viitor rămân în majoritatea timpului doar gânduri, sau vorbe care nu iau fiinţă şi care, uneori, rămân uitate, înăbuşite de realitatea prezentului şi a trecutului. Aşa e firea omenească. Însă eu am avut multe vise care au devenit realitate doar cu ajutorul credinţei şi a perseverenţei.'