ādfȳr

[Julieta D. Thibault]

• In sfarsit soimeanul spusese exact ce gandea ea, doar ca mai pozitiv si mai politicos. Caci inauntrul ei se dadea o lupta intre bine si rau, iar in situatia noastra intre ei si dimensiunea asta despre care nu stia nimic, defapt stia. Bubuiturile, tipul care arata ca un razboinic si focurile de arma, focul real pareau sa duca toate spre un razboi, se ruga doar sa nu ajunga din nou intr-o dimensiune din care cu greu se iesea. Brusc isi intoarse privirea cand il auzi pe Colin si spuse:
  - Eu zic sa o luam din loc! Tipa ea cat sa se faca auzita si observa ca baietii o luasera inainte asa ca se lua dupa ei, copacii cadeau unul cate unul in fatza lor si trebuiau sa se fereasca de fiecare data. Magia nu functiona, grozav!
  - Urasc cand se intampla asta! Murmura ea desi fugea, respiratia ii se facea din ce in ce mai intretaiata si ingreunata, de faptul ca era obosita si nu dorise sa ajunga aici, iar si iar si iar. De ce ea?! Observa o pestera inaintea lor si le facu semn sa o urmeze, inauntrul pesterii era un intuneric bezna, dar isi aminti ca avea o bricheta de Incuiat la ea. O aprinse si zise:
  - Bine, ramanem aici ca trei prieteni fericiti ce suntem sau...? Si nu Colin! Nu alegem prima varianta. Spuse ea pe un ton amuzant.