The sun still smiled down on the world

[Kennya Allen]

Mirosul de tutun persista peste tot. El atarna suspendat peste oamenii care stateau in pub, fiind sorbit inauntru cu fiecare bautura, respirat de fiecare persoana si de orice lucru. Dadea tarcoale si zbura in incapere ca o musca ce dadea tarcoale unul borcan cu dulceata. Sau mai bine zis ca o molie ce dansa necontenit in jurul unei lanterne. Pe scurt, fumul era atat de persistent incat era imposibil sa ii scapi, dar nimeni nu vroia sa-i scape. Fumul insemna siguranta, si siguranta era un lucru bun. Ca o mantie, o perdea ce cadea in valuri infinite, drapa totul de soaptele aspre ale trecutului, intunericul rece si visitor, si de propria lor constiinta ce ii bantuia fara oprire. Orice discomfort era spalat de caldura mangaietoare a lichiorului care, in present, era dat pe gaturile devastate ce cautau consolare.

Nu erau multi oameni in bar, doar cativa tovarasi singuratici. Zece insi, care nu aveau nimic in comun cu celalalt in afara de aspectul lor decazut si ochii rosi. Totusi era destul; in aspectul lor uzat, nemultumit si oboist erau mai aproape unul de altul ca si fratii, legati de celalalt cu catusele nemiloase a ceea ce societatea se refera ca a ‘pierde timpul’.
Si totusi, in acea seara speciala cu soarele ce se scufunda incet in distanta, iar vantul- o briza puternica venita din nord- urland si batand la ferestrele cu rame subtiri si arcuite, se observa ca ceva era diferit. Chiar si proprietareasa, o femeie bine facuta si voluptoasa de cincizeci de ani, a observant ca ceva era neinregula, si, tine mine, ea nu era tipul sa devina suspicioasa deoarece asta ar pune intr-o situatie neplacuta nervii pe care inca ii mai tinea in frau, si, tine minte inca o data, avea intentia sa traiasca pana la varsta buna de nouazeci si noua de ani.

“Ai de gand sa iei ceva mai mult, domnisioara?” intreba aceasta cu bunatate, observand noua aditie la cei zece singuratici cu un interes fierbinte. Nici macar un leu ce ar dansa prin foc nu ar putea sa-I atraga atentia in acest fel, si de-a lungul vietii a vazut partea ei de ciudatenii si caractere dubioase. Aceasta persoana atragea atentia ca un magnet, o aparenta destul de uimitoare daca ar putea spune. Atat de uimitoare, incat si femeia incepu sa roseasca usor.

Kennya se uita in sus la femeia ce se apropia de ea din ce in ce mai mult. Se scotoci prin buzunarele pelerinei si ii arunca cateva monezi stralucitoare in brate. Aceasta scoase un sunet mirat, fiind luata prin surprindere cand fata se ridica brusc de la bar si iesi.

In acea dupa amiaza, soarele era mai palid decat de obicei si parea sa atarne foarte jos pe cer. Atat de jos incat ai crede ca i-ai atinge suprafata arzatoare cu doar cateva sarituri energetice, dar totusi atat de departe incat parea ca un zeu pe cerul anost si lipsit de viata. Poetii ar fi inventat termenul de ‘bijuterie stralucitoare ce impodobeste cerul dumnezeiesc’, dar pentru ea nu dadea nici doi bani pe acest lucru. Pentru ea era doar un soare, simplu si usor.

Kennya mergea in josul strazii curate catre Minister.