The sun still smiled down on the world

[Raizen Isildur]

• Noaptea: prielnică vânătorului, fatală prăzii. Scurta sa privire către urmăritor fusese doar o mișcare înșelătoare. Își grăbiră mersul, ca și cum se temeau, dându-i necunoscutului de înțeles că deține avantajul. Era doar un joc al minții. Simplu, dar eficient. Priveau cu ochii prădătorului din locul prăzii. Orice om capabil de un instinct rudimentar putea să le ghicească mișcările. Părea totuși că străinul era un amator, întrucât îi simțeau necontentint privirea sfredelitoare în ceafă.
  
  Raizen își aprinse nepăsător o țigară cubaneză înfășurată în foi de tutun. Un corb ce abia se putea zări pe streașina unei case scoase un strigăt aspru, gutural. Noaptea era camuflajul său perfect, o umbră păgână zămilisită în cel mai întunecat colț al iadului. Îi aruncă o privire complice și trase pasiv din țigară, lăsând în urmă un nor de fum gros, o amprentă suspendată în aerul rece al nopții.
  
  În stânga sa, cele două fete mergeau netulburate. Nici măcar un schimb scurt de priviri sau o șoaptă timidă. Ah, cât iubea el uneori liniștea. La ce bun să-ți muncești mintea, să cauți subiecte vagi de discuție doar de dragul de a te afla în treabă. Desigur, se afla într-o companie mai mult decât plăcută, dar cu toate astea, nu era în cele mai bune toane.
  
  Străinul părea să se apropie de ei încetul cu încetul însă nici mult nu mai aveau până la Minister. Chiar dacă își subestimase adversarul, tânărul știa că acolo vor fi în siguranță. Puțin probabil. Totuși, deși el nu se temea și avea încredere în priceperea celor două dame, nu voia să riște nimic. Oricum, la ce bun să-ți faci gânduri negre, când va fi timpul, o să se preocupe și cu astfel de chestiuni.
  
  Liniștea se risipi în momentul în care Isabella le adresă o întrebare abia auzită. Raizen zâmbi zeflemitor spunând:
  
  „Nu cred că e un imbecil chiar atât de mare. În orice caz, a ales prada nepotrivită.”