Child of light

[Colin Hawkeye Rovson]

• " Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?"
  " Cavaler al Mesei Rotunde! Sa lupt alaturi de regi impotriva balaurilor!"
  " Cols, alea sunt doar povesti Incuiate"
  
  Zambi, rasul sonor al tatalui sau inca prezent in mintea lui. Cat de prostut fusese atunci cand era copil! Visa sa fie un super-erou in termeni medievali. Din cine stie ce motiv, i se parea mult mai credibil asa ceva decat un tip ce poate arunca lasere din ochi. Nee... Se lasase fermecat de inocenta povestilor Incuiate pe care le auzea ocazional in tot felul de circumstante. Isi amintea ca se uita la cer, noaptea, privind prin vechiul telescop al tatalui sau. Isi imagina tot felul de povesti pe atunci, cum fiecare stea este ori o calauza cavalereasca, ori stralucirea unei inimi tinere. Abia mai tarziu, stelele aveau sa se transforme in dorinte si aspiratii.
  Si asa erau si acum, cand Hawkeye se uita inapoi la ele, la intrarea in pestera uscata. Probabil ca inca mai avea acelasi entuziasm ca atunci cand era copil, dar directia spre care era indreptat era mult mai realista. Chirurg. Vindecator chirurg. Inca isi amintea prima reactie a persoanelor carora le impartasise acest vis. " Nu, serios, ce vrei sa te faci? Adica, nu poti sa iti doresti sa fii Vindecator! Este... Este... Esti tu! Nu ai putea sta locului nici macar cinci minute!" Si poate ca asa era, dar nu se plangea. Era mai distractiv in felul asta. Zambetul rasul, optimismul... Erau cele mai bune metode de a trece prin viata.
  Focul trosni, iar Soimeanul isi impinse si mai mult umarul in stanca rece, odihnindu-si capul intr-o pozitie destul de comfortabila. Ii era frig, in ciuda focului jucaus. Bratul dinspre exteriorul pesterii, complet ferit de caldura focului, il simtea inghetat. Probabil era mai bine asa; frigul actiona ca o anestezie. Era obosit si nu avea nevoie de o oglinda pentru a-si da seama de cearcanele de sub ochi. Expira pe nas, calm si prelung. Poate ca ar putea sa traga un pui de somn dupa ce se asigura ca focul nu avea sa se stinga. Nu vedea de ce ar veni vreun animal acum, dupa atata timp. Sau poate ca nu. Poate ca era mai bine sa se apuce sa rezolve puzzle-uri laterale ca sa-si tina mintea ocupata. Un fosnet ii atrase atentia, iar privirea i se intoarse spre fata adormita... fata care nu mai era asa adormita. In ciuda faptului ca parea confuza, parea extrem de treaza. Chiar gafaia usor. Hawk ii mentinu privirea, ochii lui albastri distanti, dar intelegatori.
  " Un cosmar?" intreba el incet, ignorand faptul ca vocea lui sunase ca o foaie de smirghel. Incerca sa-si aduca aminte ca fata era Fantine, nu orice strain.