This last of dear October's days

[Kennya Allen]

Kennya se trezi brusc din somn si isi duse mana tremurand catre fruntea umezita; se simtea ca si cum intregul ei corp a fost inmuiat intr-o sudoare rece, si – ce era mai rau – tremura ca o frunza. Incerca cu greu, dar nu isi amintea constient cand a fost ultima data in aceasta conditie. Aceasta… Aceasta durere totala, batjocoritoare era innebunitoare si insuportabila. Avea nevoie sa uite, si care era cea mai buna solutie?

Nici nu isi termina bine intrebarea de spus cand auzi la geamul dormitorului un ciocanit destul de enervant. Se ridica din pat si lasa mica bufnita sa intre inauntru. Citi repede biletul lasat de Isabella si se ridica sa se imbrace. Ura sarbatorile de genul, dar acest lucru nu o oprea sa fuga de propriile cosmaruri.

Isi puse prima roba simpla si o lua spre Camera de Zi a Viperinilor, prin pivnita si apoi catre Marea Sala. Locul era incarcat de lume, insa impotriva dificultatilor, Hogwarts avea un iz si mai maret. Imperiile sunt usor de distrus, dar la fel de usor de reconstruit. Iar tot ce vedea in jurul ei avea o semnificatie adanc imprimata in sufletul ei. Acest castel a reusit sa se ridice din praf, iar acum stralucea si prospera mai frumos decat inainte.
Progresul devenise deja un cuvant mare pentru ei – auzit peste tot in coridoare umbrite, sali de clasa si colturi ascunse - s-a raspandit ca un incendiu si a schimbat totul in urma sa. Iar toata lumea parea dornica sa ia parte la aceasta dezvoltare a educatiei tinerilor vrajitori, profitand de ocazie pentru a schimba lucrurile.

Isi scutura capul repede intr-o parte si in alta pentru a-si lasa gandurile sa dispara o data cu murmurul din intreaga Sala. Multi erau in picioare, iar Kennya se uita cu drag la cei din anul intai, amintindu-si de propriile experiente o data ajunsa la Hogwarts. O imagine de cosmar ii aparu in minte, mai précis legata de ultimul ei Halloween la Castel si costumul ei. Pikachu. O greseala enorma pe care o va regreta toata viata.

Se uita nerabdatoare peste multimea de capete incercand sa o zareasca pe Isabella sau orice alt cunoscut. Lua pana la urma hotararea de a merge in inima petrecerii cand cineva dadu brusc peste ea si o arunca pe podeaua plina de ceara de la lumanarile ce erau agatate in aer. Ochii ei se umplura de ostilitate si se uita in sus la persoana vinovata – gandindu-se in acelasi timp si la cel mai bun blestem pe care sa-l arunce asupra lui.