Never stop to love me

[Artimei N. Denver]

Micuta lui pacoste se enervase la culme, era de acord ca procedase ca un idiot, insa nu putea sa spuna nimic, nici nu avusese cum, fusese anuntat ca trebuie sa se prezinte de urgenta la academie si se duse, iar acolo dupa cum se stie nu prea era acces la srisori de dragoste si telefoane. Nu putea sa-i spuna unde se duce, inca nu se obisnuise sa imparta totul. Acesta era un secret al lui si nu avea sa-l dezvaluie prea usor. Stia ca ceea cu ce se ocupa nu mai era la moda, deci nu avea sa le spuna tuturor acum sunt alte vremuri in care au alte valori.

Intinse mina sa o opreasca, cind fata ajunsese in dreptul lui o trase linga el si o lipi cit putu de tare de peretele de linga celula. Se lasa peste ea astfel ca sa nu-i de a nici o sansa de scapare. Esti atit de frumoasca cind te infurii pe mine. O saruta apasat asa cum nu o mai facuse de mult, cu o dragoste nebuna si o pasiune arzatoare. O mingia pe talie si pe coapsa care era ridicata. Ii fusese dor de ea. Trei luni in regim de izolare totala in care serile le ungea cu amntiri. Amintirea atingerii ei fine, a sarututilor nevinovate. O dorea, vroia sa fie cu ea.