ādfȳr

[Colin Hawkeye Rovson]

• Dadu sa mai faca un pas, dar se opri in loc, simtind nelinistea de mai devreme explodand in pieptul lui. ' Oh, nu, se intampla!' a fost tot ce a putut gandi inainte sa se intoarca pe calcaie. Nu avea nici cea mai vaga idee ce avea sa se intample, asa ca a fost total luat pe nepregatite sa o vada pe Julieta devenind moale pe propriile-i picioare. Se grabi sa o prinda de brat inainte de a atinge pamantul. Cat de delicat putu, o intinse pe pamantul murdar, gandindu-se ca poate nu era cea mai buna solutie. Ochii lui cautara in jur, disperati sa gaseasca sursa 'caderii' bruste.
  Nimeni nu paru sa se miste in jurul lui pentru moment. Doar prinse cu coada ochiului un zambet trist din partea lui Asctir, apoi toata lumea incepu sa urle. Asta nu a avut alt efect decat sa-l enerveze pe Soimean. Se intreba de ce zambea barbatul si nu facu altceva decat sa simta o repulsie deplina fata de acesta. Era prea multa galagie, dar se forta sa se concentreze asupra trupului langa care ingenunchease, mult prea palid si prea nemiscat pentru gustul lui. Panica i se ridica in gat in timp ce zguduia delicat umerii Julietei.
  " Haide, Julieta!" murmura el. " Haide! Trebuie sa mergem acasa!"
  Isi sterse fata, ignorand sangele de la arsura anterioara ce imbiba cenusa de pe chipul sau. Pur si simplu nu se putea intampla asa ceva. Neprimind raspuns, incepu sa zguduie umerii Cercetasei mai puternic.
  " Thibault, iti interzic sa mori! Daca o faci, jur ca te aduc inapoi si te omor cu mana mea!" murmura cat se poate de dur, sperand sa primeasca orice semn marunt de la tanara.
  Isi ridica nervos privirea, fixand-o asupra lui Asctir. Din cine stie ce motiv, se trezi hotarat ca i-ar fi placut sa-l tortureze numai ca sa-i stearga zambetul ala tamp de pe chip. Chiar nu era momentul. Marai printre dinti, isi insfaca bagheta si sari cu viteza intr-un atac, fara sa-i mai pese ca magia nu avea sa-l ajute aici.