ādfȳr

[Julieta D. Thibault]

• Simtea o durere surda, insa nu putea nici sa tipe nici sa spuna nimica. Incepea sa blesteme in gand faptul ca plecase de la conac, iar acum putea sa fie in biblioteca si sa citeasca, nu sa zaca pe jos fara sa poata face ceva. Auzea multimea care face tam-tam si brusc nu mai auzi nimic, doar vocea lui Asctir. Un raset malefic, parca venit dinauntrul unei pesteri auziindu-se ecoul vocii lui.
  
  - Sa fim seriosi, baiete. Chiar crezi ca am avut intentia sa va ajut? Fata probabil va muri in curand si tu la fel daca mai poposesti aici, te-as sfatui sa cauti iesirea si sa o lasi aici. In cel mai scurt timp trupul ii va fi mancat de animale. Acestea fiind spuse tribul o lua din loc si la fel si Asctir.
  Insa, inainte sa mearga spre adancul padurii infinite, fiica barbatului se apropie de soimean si zise:
  - Exista o vrajitoare, la est de padurea aceasta. Nu e mult de mers, insa va pot ajuta. Sunt sigura ca ea stie leacul pentru Julieta, insa v-a trebui sa gasim ingrediente. Murmura ea in cele din urma privind-o pe tanara cercetasa pe jumatate..moarta intinsa pe jos.