On ne doit jamais oublier.

[Ema Snow]

• Daca existase ceva la care Ema nu se mai gandise de foarte multa vreme, atunci era felul de a trai al lui Eric. Destul de contrastant cu stilul ei, daca statea sa analizeze, dar intotdeauna interesant de avut prin preajma. Asa ca nu trebuia sa se vada prea surprinsa de faptul ca erau la Cannes cat ai zice 'bagheta'. Si uite asa se ducea si asa-zisul schimb de experienta.
  " La vie chiar e o alergatura cu tine, nu?" intreba ea amuzata, uitandu-se la oamenii din jur. Intr-un fel, se simtea linistita, chiar daca era probabil singura lipsita de o franceza impecabila.
  Astepta rabdatoare ca Robby sa-si cumpere orice avea de cumparat, insa tot ridica o spranceana sceptica spre el. Refuza pachetul cu un gest politicos si zambi.
  " Ai dat opt euro pe un pachet de cancer. Spune multe despre tine, zau!"
  Il lovi usor in umar, in gluma, stiind ca forta ei era mult prea mica. Fizica nu tinea cu ea, indiferent de cate puteri aduna.
  " Va ascult, domnule Smith" incepu Ema pe un ton ciudat. " Trebuie sa recunoasteti ca a trecut ceva vreme de cand am vorbit ultima oara"