turn the page

[Evan F. Lovel]

• Evan fu surprins de întrebarea fetei. Nu ştia exact ce să îi răspundă, însă avea un fel de idee. Evan era genul de om ce credea în lucruri ca soartă, destin şi planuri făcute pentru viaţa fiecărui om.
  Îşi drese glasul. Se simţea puţin incomod să discute pe baza acelui subiect pentru simplul fapt că nu ştia prea multe despre el. Nu prea ştia cum să reacţioneze.
  - Sincer, da, spuse, direct, încercând să nu îşi urmeze obiceiul de a gândi atât de mult până la limita în care nici el nu mai înţelegea nimic din ghemul firelor minţii sale. Cred că este un motiv pentru fiecare mică întâmplare din viaţa noastră. În special pentru această întâlnire.
  Evan ridică uşor din umeri, privind-o în ochi. Era foarte frumoasă. Ar fi vrut să îi spună, să o ia în braţe şi să îi explice cât de drăguţe i se păreau toate micile ei gesturi şi obiceiuri şi cât de perfectă era în ochii lui. Însă gâtul îi era uscat şi mâinile nu voiau să se mişte. Îşi desprinse privirea fără tragere de inimă de pe trăsăturile ei şi îşi căută puncte pe pereţi asupra cărora ar putea să îşi focalizeze energia, care să îl distragă de la ideile lui distructive.