bittersweet

[Ada McNair]

Ada nu intelegea de ce baiatul dadu buzna atat de puternic in camera si instinctiv se dadu cativa centimetri in spate. Nu indrazni sa intrebe nimic, caci pe chipul lui se vedea o expresie ce nu inspira bucurie sau macar indiferenta. Era nervos si speriat in acelasi timp.

"Urcam sus...." spuse baiatul serios, luand-o pe Lexie cu forta in brate. Ada ramsese muta si nu stia cum sa reactioneze. Rana fetei trebuia dezinfectata caci altfel ar putea evolua in ceva destul de urat.
"Dar trebuie sa ii vindecam ranaa..." zise Ada tragand de mana lui Klaus pentru a-l opri. "Vrei sa o ai pe constiinta?"
Acum nu ii mai pasa de faptul ca este un baiat dragut, ca arata bine etc. Ii venea sa-i dea o palma si sa-l lase lat pe podeaua incaperii. O enerva la culme cand ceilalti oameni ii spuneau ce sa faca, in schimb niciodata nu avea curaj sa ii infrunte.

Ada se simtea neputincioasa. Nu stia ce ar putea sa faca pentru a-l convinge pe Klaus sa nu le ia de acolo. Nu si-ar fi dorit ca Lexie sa pateasca ceva pentru ca dupa sa regrete toata viata ca nu a facut tot ce a putut ca sa ii salveze rana care parea superficiala dar care putea avea urmari ingrozitoare.
"Poti lua SIDA cu o zgarietura ca aia. De unde stiu eu ca acela care a baut din pahar nu e infectat cu mai stiu eu ce virus?" Ada continua sa-l traga pe Klaus de mana in speranta ca acesta se va intoarce si va ceda rugamintilor ei. Ce-i drept, fata nu vroia doar sa o vindece pe Lexie, ci vroia sa se convinga ca mai are cateva minute de stat cu el pentru ca stia ca o data cu plecarea de acolo, totul era gata.