What? Where am I?

[Klaus Baudelaire]

• Observa terifiata ca starea noului ei pacient se inrautatise si se cutremura. Spera sa nu ii moare chiar acum, caci nu ar fi putut rezista unei asemenea intamplari. Se inviora cand acesta reusi sa-i vorbeasca, insa nu isi termina fraza, si Iris ofta. Providenta o ura in acel moment, era sigura. Amandoi aveau nevoie de ceva, el de un medic, probabil, iar ea ca el sa se faca bine mai repede, caci niciodata nu ii placuse sa aiba grija de oameni bolnavi, si nici nu se pricepuse la asta, insa nu il putea abandona.
  Aproape ca isi pierduse speranta, cand acesta reusi sa ii indice camera in care dorise sa intre ea mai inainte. Zambi usurata, si se ridica, deschizand usa, de data asta fara teama sau sovaire si fu uimita sa constate un adevarat salon de spital. Aproape ca sari un sus de bucurie, insa se stapani. Problema era acum cum anume il va escorta pe barbat pana in pat? Ultima oara cand verificase, cele cateva 45 de kilograme ale sale nu erau foarte puternica pentru a ridica o greutate mult mai mare.
  "Rezistati, domnule!"rosti ea si intra in camera, scrutand incaperea cu ochii sai de un albastru gri asemanator cu cerul unei zile de toamna tulburata. Se gandi cu intensitate ca avea nevoie de ceva cu care sa-l trasnporte, insa cum nu stia ce anume ar putea fi, nu aparu nimic.
  'Haide, Iris, trebuie sa fie ceva!', se gandi ea, insa nimic nu o putea ajuta, nici macar filmele Incuiate.
  Ofta, si pana la urma realiza ca tot magia avea sa o ajute, desi spera ca vraja sa fie destul de puternica pentru a-l putea ridica. Macar cativa centimetri de la sol.
  Iesi din camera, isi scoase bagheta si, folosind prima vraja care ii trecu prin minte, reusi sa-l faca pe necunoscut sa leviteze pana in patul care parea destul de confortabil. Inchise usa, dupa ce se asigura ca nu trecea nimeni pe hol, si se aseza pe un scaun, lasand magia sa se ocupe de pacient.