Lie to me

[James Bradley]

James inainta incet odata cu Julieta, insa era speriat, speriat de faptul ca ar putea sa ajunga fix in locul in care ii vazuse pe acei oameni ca se intalnisera. Un fior imens ii trecu pe sira spinarii atunci cand ceva il atinse putin mai tare piciorul, insa rasufla usurat cand vazu ca era doar un sobolan, care fugea acum in intuneric, probabil la fel de speriat ca el. Se uita la Julieta si spera ca macar ea sa stie un mod de scapare. Daca se ajungea la o lupta, James stia ca el cel putin ar fi bun de nimic, stiind doar cateva vraji de dezarmare si clasicul Petrificus Totalus, plus cateva scuturi care stia cu siguranta ca nu l-ar ajuta. Julieta fiind in anul 7 , probabil stia mult mai multe farmece decat el, insa daca trebuiau sa se bata cu hoarda aia de oameni, nu credea ca ar putea castiga. Daca s-ar ajunge la o lupta corp la corp, ar avea un avantaj, stiind de mic sa se bata aproape la perfectie, invatand pe straziile din America, printre cele mai dure din lume. La un moment dat se opri, fiindca ajunsera la o rascruce de drumuri asa cum prezise Julieta. Era ingrozit de faptul ca va trebui sa ramana singur, insa se uita in pamant si observa ca soarta ii surade. La inceputul drumului din dreapta, gasi un biscuite pe jumatate mancat si la lumina baghetei vazu ca era vorba de niste dinti de om, nu de sobolan.
"Nu cred ca va trebui sa ne despartim", zise James. "Uite am gasit asta acolo, cu siguranta pe-acolo au luat-o si probabil acolo se afla singura iesire."