Crystal hearts

[Jimmy B. Tenevi]

Stapinim...lumea...impreuna? Asta era ceva de domeniul fantasticului, nu s-ar fi legat in vecii, vecilor cu o asemnea ciudata ca sa stapineasca lumea. Plus el deja era stapin pe un intreg univers, cel al femeilor, barbatii nu-l prea interesau. De unde Arty luase ca el s-ar putea indragosti de pustoaica asta, el tindea la ceva mult mai sus?. Nu prea dause atentie urmatoarelor cuvinte ale fetei si nici nu observa ca se invirte in jurul bancii pina in momentul in care ea nu pomenise niste cuvinte de acel gen.

Ah da scuze, m-am dezorientat putin cind ai inceput sa vorbesti. Stii se mai intimpla atunci cind vrei sa transformi vorbele cuiva intr-un zumzet. Fireste ca ultima propozitie nu ar fi spuso cu voce tare nici o data, dar nu dispunea de informatii cum ca piciul din fata lui avea abilitati de genul cititul gindurilor, sau scotocirea prin mizeria din capul cuiva, si da la el in cap era un dezastru total si permanent. Altii aveau toate gindurile puse pe policioare, amintiri de la virsta cutare, evenimentul cutare, persoana cutare, cosul pentru amintiri nefolositoare. La el totul era nefolositor si totul trebuia sa fie acolo, fara a sorare pe culori si tipul de pete.

Isi amintise brusc o stofa dintr-un poem, era poemul lui preferat scris de unicul poet pe care-l mai citea, Artimei.
Si iarasi vii,
Si iar te duci,
Ca frunza cind suspina
Si zimbetul tau nu-l uit
Imi este dor de tine.
Printesa mea sa nu ma uiti,
Cind razboiul vine,
Caci voi fi la granita
Cu gindul tot la tine.
Perfecta poezie, dedicata fetei ce statea prin preajma lui.